Hagi:** „Nu mă gândesc la titlu! Nu am nimic de pierdut!”

Redactor:
Cosmin Boghiu
Hagi:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Tehnicianul echipei Galatasaray, Gheorghe Hagi, a declarat că
deocamdată nu se gândește la câștigarea titlului, ci doar la
următoarea partidă a sa și că pentru gruparea din Istanbul fiecare
sfârșit de săptămână este o finală, informează cotidianul
Guneș.

„Obiectivele mele sunt pentru o săptămână. În acea
săptămână mă gândesc ce jucători voi folosi. Am venit știind
situația echipei. Galatasaray este casa mea. Și nu am nimic de
pierdut. Acum nu mă gândesc la titlu, ci doar la meciul următor.
Fiecare sfârșit de săptămână este pentru noi o finală. Trebuie să
mergem pas cu pas pentru a ajunge sus”,
a spus Hagi.

Întrebat, după meciul cu Antalyaspor, scor 2-1, cum este să se
afle din nou pe stadionul Ali Sami Yen, Gheorghe Hagi a răspuns, în
limba turcă „Muhteșem” (minunat).

Potrivit cotidianului Star, Gheorghe Hagi s-a aflat pentru prima
dată pe banca tehnică pe stadionul Ali Sami Yen, după 1984 de zile
și a fost întâmpinat cu entuziasm de suporteri.

La pauza partidei, Hagi i-a chemat în vestiar pentru a-i asculta
instrucțiunile și pe jucătorii care se aflau în tribună: Milan
Baros, Aykut, Arda, Ayhan, Aydin, Caglar și Gokhan Zan. Tehnicianul
dorește ca astfel echipa să fie mai unită.

La meciul de sâmbătă, Hagi a avut ocazia să se afle în aceeași
incintă cu fostul arbitru Erol Ersoy, cu care a avut un proces în
urma căruia a fost condamnat, în 2005, la 17 luni de închisoare,
pedeapsa fiind comutată într-o amendă de 2.857 de lire turcești.
Ersoy a fost observator la partida Galatasaray – Antalyaspor. În
data de 10 martie 2001, când era fotbalist la Galatasaray, Gheorghe
Hagi l-a scuipat, l-a insultat și l-a lovit pe arbitrul Erol Ersoy,
după ce a primit un cartonaș roșu în timpul partidei disputate, pe
teren propriu, cu echipa Genclerbirligi, în cadrul etapei a XXIV-a
a campionatului Turciei.

Formația Galatasaray Istanbul a învins, sâmbătă, pe teren
propriu, cu scorul de 2-1, echipa Antalyaspor, în campionatul
Turciei, aceasta fiind prima victorie obținută de antrenorul
Gheorghe Hagi în al doilea său mandat. Pentru Galatasaray au marcat
Servet ’31 și Pino ’34, în timp ce pentru Antalyaspor a înscris
Nizam ’55.

Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Dorian Popa a fost condamnat! Ce pedeapsă a primit artistul în dosarul în care este acuzat de consum de substanțe interzise
Dorian Popa a fost condamnat! Ce pedeapsă a primit artistul în dosarul în care este acuzat de consum de substanțe…
Călin Georgescu i-a folosit imaginea unuia dintre cei mai mari sportivi din istoria României: ”Nu ne-am dat acceptul”
Călin Georgescu i-a folosit imaginea unuia dintre cei mai mari sportivi din istoria României: ”Nu ne-am dat acceptul”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
O nouă reacţie a lui Gigi Becali, după primul tur al alegerilor prezidenţiale! Dezvăluiri de ultimă oră despre Călin Georgescu: „Un prieten din politică mi-a spus”
O nouă reacţie a lui Gigi Becali, după primul tur al alegerilor prezidenţiale! Dezvăluiri de ultimă oră despre Călin Georgescu:…
Nadia Comăneci i-a transmis un mesaj lui Călin Georgescu!
Nadia Comăneci i-a transmis un mesaj lui Călin Georgescu! "Văd că se foloseşte" | EXCLUSIV
Cu ce se ocupă, de fapt, Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu: „Asta mi-a zis tata, scurt și cuprinzător”
Cu ce se ocupă, de fapt, Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu: „Asta mi-a zis tata, scurt și cuprinzător”
Andra a făcut ANUNȚUL ȘOC cu LACRIMI în ochi alături de Cătălin Măruţă. Din păcate...
Andra a făcut ANUNȚUL ȘOC cu LACRIMI în ochi alături de Cătălin Măruţă. Din păcate...
BANCUL ZILEI. Bulă începe să presteze ca gigolo. Pune preţurile pe uşa locuinţei: - Pe canapea…
BANCUL ZILEI. Bulă începe să presteze ca gigolo. Pune preţurile pe uşa locuinţei: - Pe canapea…
Ce scrie
Ce scrie "The Times" despre victoria lui Călin Georgescu în primul tur al alegerilor prezidenţiale. "Cel mai nou prieten al…
A fost pornit cel mai important proiect de FUZIUNE al secolului!
A fost pornit cel mai important proiect de FUZIUNE al secolului!
Ce a putut să facă fiul lui Călin Georgescu, la scurt timp după ce tatăl său a câştigat primul tur al alegerilor prezidenţiale. Decizie radicală
Ce a putut să facă fiul lui Călin Georgescu, la scurt timp după ce tatăl său a câştigat primul tur…
Ce vrea să desființeze Călin Georgescu, dacă ajunge președintele României: „Este umilitor pentru naţiunea română!”
Ce vrea să desființeze Călin Georgescu, dacă ajunge președintele României: „Este umilitor pentru naţiunea română!”
Taxă pentru cei care au deja permis auto. Statul a greșit, șoferii sunt puși la plată
Taxă pentru cei care au deja permis auto. Statul a greșit, șoferii sunt puși la plată
Cine l-a votat pe Călin Georgescu? Profilul alegătorilor realizat de INSCOP Research
Cine l-a votat pe Călin Georgescu? Profilul alegătorilor realizat de INSCOP Research
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Liga de Tineret 2024: Farul Constanţa, echipa anului
Liga de Tineret 2024: Farul Constanţa, echipa anului
Nerespectarea distanței între vehicule pe autostradă. Cât e amenda?
Nerespectarea distanței între vehicule pe autostradă. Cât e amenda?
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și prieten cu „regele banilor” Novak Djokovic
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și prieten cu „regele banilor” Novak…
×